Colegiului Tehnic al Diriginţilor de Şantier trage un semnal de alarmă. La sfârsitul lunii ianuarie, preşedintele Colegiului Tehnic al Diriginților de Şantier, Cezar Petre, trăgea un semnal de alarmă privind calitatea în construcții şi politizarea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC).

“Începând de la Inspectoratul General și pâna la inspectoratele județene, toți șefii, dar absolut toți șefii sunt numiți politic, mulți dintre ei fara competențe managariale sau profesionale în acest sens. De aici apare clientela și presiunile politice în timp ce problemele reale rămân în urmă, calitatea construcțiilor căpătând un caracter formal. Este necesară depolitizarea acestei instituții care la acest moment nu a devenit decât un colector de bani la bugetul statului, dar nu acesta este rolul stabilit prin lege. Principala activitate a inspectoratelor nu este calitatea construcțiilor ci eliberarea de adeverințe cum ca s-au încasat banii”, declara Cezar Petre cu prilejul adunarii naționale a Colegiului.

Aptitudini

Postat pe

mai 13, 2019